ISTORICUL POLIŢIEI MILITARE

Istoricul Poliţiei Militare se află în strânsă legătură cu istoricul jandarmeriei române, de unde îşi are originile. Trebuie făcută însă menţiunea că Gendarmeria – denumirea din acea epocă – a fost înfiinţată şi subordonată Ministerului de Resbelu. Primele atestări ale activităţii de „poliţie a trupei” se regăsesc în documentele de „fiinţare a gendarmeriei” din 3 aprilie 1850 emise de Domnul Grigore Alexandru Ghica, iar misiunile specifice au fost consemnate şi în Ordonanţa 896 din 20 iunie 1864 semnată de Domnitorul Al. I. Cuza.

Termenul consacrat de Poliţie Militară îşi are originile în anul 1893, când, pe vremea Regelui Carol I, cu aprobarea acestuia, legiuitorul Lascăr Catargiu a promulgat „Legea asupra Gendarmeriei rurale”.

Astfel, în Monitorul Oastei nr. 53 din 5 noiembrie 1893, găsim în legea mai sus menţionată, la TITLUL IV - Atribuţiunile gendarmeriei, Capitolul IServiciul ordinar şi extraordinar, articolul 52 - serviciul ordinar coprinde: ........, pct. e) Poliţia Militară. (vezi facsimilul din partea dreaptă).

Atribuţiunile poliţiei militare, descrise pe larg în Regulamentul de aplicare al legii asupra gendarmeriei rurale, Secţia III, constau în mod special în:

·        poliţie judiciară militară;

·        căutarea şi arestarea de dezertori şi nesupuşi semnalaţi, ca şi pe militarii care au întîrziat a se presenta la corpurile lor dupe expirarea congediului sau permisiei;

·        supravegherea militarilor absenţi de la corpurile lor, desertorilor şi nesupuşilor;

·        arestarea a orice militar care nu va avea foaia de drum sau biletul de congediu;

·        căutarea atrupamentelor armate sau nu, calificate de lege ca sediţioase;

·        respingerea atacurile dirigiate contra forţei armate însărcinată cu escortarea şi transferarea preveniţilor sau condamnaţilor;

·        respingerea ori-cari incercări tinzînd a favoriza desertările sau a înpiedica pe militari de a merge sub drapel;

·        descoperirile de deposite de arme ascunse, ateliere clandestine pentru fabricaţiune de pulbere şi materii explosibile, scrisori ameninţătoare, semne şi cuvinte de înţelegere, afişe şi placarde incendiare, provocând la revoltă, la sediţiune, la asasinat şi jaf;

·        ducerea ordinelor de mobilizare şi executarea lor.

De menţionat este şi faptul că la acea dată, Gendarmeria se găsea în subordinea directă a Ministerului de Război „întru tot ce se raportă la disciplină, comandament şi instrucţie a trupei” având însă şi structuri care „depindeau de ministrul de Interne în tot ce privesc ordinea şi siguranţa publică”, fiind însă şi la „ordinele ministrului justiţiei şi sub-prefectului plasei”.

În perioada următoare, situaţia reală a impus pregătirea şi promulgarea unor noi legi în anii 1908, 1911 şi 1913, precum şi întărirea organizatorică a Jandarmeriei. Astfel, prin Legea Jandarmeriei emisă în data de 24 martie 1908 se înserează că „Pe timpul manevrelor militare, jandarmeria efectuează rechiziţiile necesare şi funcţionează ca poliţie militară; ...... unităţile de jandarmi sunt considerate părţi ale armatei active cu aceleaşi drepturi şi obligaţii ca unităţile şi subunităţile militare”.

În perioada 1913 - 1916 s-au produs unele modificări pe linie organizatorică, care au vizat sporirea efectivelor, înfiinţarea unor posturi speciale pentru fabricile din Capitală care produceau materiale pentru armată, înfiinţarea de puncte speciale de pază şi control la toate trecătorile din Carpaţi, precum şi crearea unui detaşament pentru paza regiunilor petrolifere.

Începutul anului 1917, găseşte serviciul Jandarmeriei pe lângă Armata de Operaţii. La comandamentele Corpurilor de Armată, precum şi la brigăzile mixte s-a constituit câte un detaşament de jandarmi, sub comanda unui ofiţer de infanterie şi cu un efectiv mai redus de jandarmi.         La 16 aprilie, Detaşamentul de Jandarmi Prahova a primit denumirea de “Detaşament mobil de poliţie al Marelui Cartier General”. De asemenea, unele subunităţi de jandarmi – poliţie militară sunt repartizate serviciilor de pază la lucrările de artă şi fortificaţii, iar altele date ca întăriri în principalele oraşe din Moldova.

Cu ocazia demobilizării armatei - care a început la 1 iulie 1918 – formaţiunile de poliţie militară organizează: “punctele de trecere peste demobilizaţi, posturi, patrule şi detaşamente pentru supravegherea acestora, ca demobilizarea să se desfăşoare în linişte”.

La decretarea în octombrie 1918 a celei de-a doua mobilizări a armatei române, poliţia militară a contribuit la desfăşurarea acesteia, concomitent cu organizarea noilor servicii pretorale şi a măsurilor pentru menţinerea ordinii şi liniştii în ţară.

După intrarea României în al doilea război mondial, la 22 iunie 1941, trupele de poliţie militară au primit misiuni specifice, printre care putem aminti:

-          combaterea acţiunilor teroriste;

-          paza unor obiective economice importante;

-          întărirea măsurilor de ordine internă;

-          contracararea acţiunilor de desant şi a paraşutiştilor,

-          supravegherea elementelor din opoziţie, etc.

            Odată cu difuzarea Proclamaţiei M.S. Regele Mihai I, conform directivelor date de Guvern, poliţia militară a trecut la executarea misiunilor specifice în condiţiile noii situaţii operative, aducându-şi o contribuţie notabilă şi în etapa a doua a participării României la cel de-al doilea război mondial.   

Principalele misiuni ale poliţiei militare, au fost:

·        să identifice toţi ostaşii germani, stabilindu-se locurile unde au fost cantonaţi sau ascunşi, forţa, armamentul şi vehiculele de care dispuneau;

·        să interzică circulaţia pe şosele şi drumuri oricărui vehicul sau element german, prin organizarea de bariere, obstacole, curse;

·        ostaşii germani izolaţi sau în grupe mici să fie dezarmaţi;

·        să sprijine forţele armatei române în acţiunea de dezarmare a armatei germane;

·        să captureze paraşutiştii germani care încercau să se salveze din avioanele doborâte de către aviaţia noastră şi cea aliată;

·        să identifice şi să ia sub pază depozitele de materiale aparţinând armatei germane, circuitele telefonice germane;

·        să execute razii pentru scotocirea terenului şi prinderea ostaşilor germani care încercau să fugă;

·        să aresteze şi să combată partizanii germani din formaţiunile hitleriste din Ardeal şi Banat;

·        să adune manifestele de propagandă germano-legionară lansate din avioane şi să le distrugă;

·        împreună cu trupele de grăniceri pe frontieră să oprească elementele germano-maghiare care încercau să pătrundă în raioanele şi în zonele unde nu s-au concentrat trupe ale armatei de operaţii;

·        să organizeze baraje de poliţie de către formaţiunile teritoriale, înlocuindu-se pentru moment Jandarmeria operativă a marilor unităţi.

 

La sfârşitul celei de-a doua confragaţii mondiale, Jandarmeria este subordonată din nou Ministerului de Interne, iar formaţiunile specializate de poliţie militară sunt desfiinţate, personalul fiind contopit de alte structuri.

Lăsând un gol în activitatea Ministerului Forţelor Armate (fostul Minister de Război), în anul 1947, s-a impus necesitatea înfiinţării unor structuri care să acopere nevoile de menţinere şi control al disciplinei militare, precum şi de îndrumare a circulaţiei autovehiculelor militare. Pentru a nu avea totuşi o putere de acţiune prea mare, care să contravină intereselor partidului unic şi  a reprezentanţilor săi, s-au înfiinţat unele structuri care să compenseze dispariţia poliţiei militare, dar acestea au fost concepute ca elemente disparate, de sine stătătoare – şi în consecinţă destul de ineficiente – cu subordonare şi competenţe diferite: Ordine şi Disciplină, Controlul şi Îndrumarea Circulaţiei, Cercetarea Penală Specială, Închisoarea Militară, etc.

Această situaţie s-a perpetuat până în anul 1990, când, după înlăturarea regimului comunist din decembrie 1989, Ministerul Apărării Naţionale a considerat că este necesară înfiinţarea unei structuri unice, cu comandă operaţională eşalonată, conform tendinţelor de modernizare a armatelor şi pregătirea structurii de integrare în NATO.

În baza aprobării ministrului apărării naţionale pe raportul M.St.M. nr. B.3/0847 din 05.04.1990, comunicată cu nr. B3/0907/12.04.1990, începând cu data de 15.04.1990 s-au înfiinţat B 265 P.M. Bucureşti,      Cp. 285 P.M. Timişoara, Cp. 286 P.M. Cluj-Napoca şi Cp.288 Târgu Mureş.

Ulterior, în baza aprobării ministrului apărării naţionale pe raportul M.St.M. nr. B3/0995/1990, comunicată cu nr. B.3/01075 din 07.05.1990, începând cu data de 30.04.1990 s-a înfiinţat Cp.294 P.M. Oradea, iar în baza aprobării ministrului apărării naţionale pe raportul M.St.M. nr. B3/01367 din 31.05.1990, comunicată cu nr. B.3/01500 din 12.06.1990, începând cu data de 30.06.1990 s-au înfiinţat Cp. 295 P.M. Buzău şi Cp. 299 P.M. Craiova.

Concomitent, s-au înfiinţat Birouri sau Compartimente la structurile de comandă (la Comandamentul Infanteriei şi Tancurilor - devenit ulterior Statul Major al Forţelor Terestre, sau la Armate – devenite ulterior Corpuri de Armată). Ca o evoluţie firească şi ca urmare a intrării României în rândul ţărilor membre NATO, structurile de comandă au cunoscut şi ele o mărire a capacităţii organizatorice, de comandă şi control, aliniindu-se astfel la noile cerinţe impuse de acest parteneriat şi s-au transformat în Secţii (Secţia Poliţie Militară, la nivelul Statului Major al Forţelor Terestre) sau Birouri la Corpurile de Armată.

În această organizare, unităţile şi subunităţile constituite au executat o mare diversitate şi număr de misiuni, atât pe teritoriul naţional cât şi în diferite Teatre de operaţii din întreaga lume. Mai multe informaţii, detaliate, se pot obţine vizitând rubrica Misiuni.

Datorită restructurării, modernizării  şi profesionalizării Forţelor Terestre, sarcina de pază a unităţilor militare de importanţă deosebită, cu forţe specializate, a revenit tot poliţiei militare. În consecinţă, începând cu anul 2006, s-au înfiinţat încă 3 batalioane de Poliţie Militară, dotate şi echipate corespunzător, ce acoperă ca zonă de responsabilitate întreg teritoriul naţional. Comenzile batalioanelor se găsesc în garnizoanele Bucureşti, Focşani şi Târgu Mureş, având subunităţi dislocate în garnizoanele importante.

Participarea subunităţilor de poliţie militară în cadrul misiunilor internaţionale a impus  şi impune şi pe viitor ridicarea nivelului de pregătire precum şi adaptarea rapidă a organizării şi modului de acţiune prin perfecţionarea activităţilor, dotarea cu echipamente moderne şi implementarea prevederilor de standardizare NATO cu scopul asigurării interoperabilităţii cu celelalte structuri de poliţie militară.

_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

Documentarul a fost întocmit pe baza documentelor istorice găsite prin consultarea fondului de microfilme pus la dispoziţie de către Serviciul Istoric al Armatei, ale fotografiilor de la Muzeului Militar Naţional – Secţia Ţinute şi Bibliotecii Academiei Române.

Cu mulţumiri şi aleasă consideraţie, doamnelor Luminiţa Giurgiu, Ioana Enache şi Luminiţa GAVRA, precum şi comandantului şi personalului Muzeului Militar Naţional, care au pus la dispoziţie oportun şi cu profesionalism toate materialele solicitate.